Planuri. Trasări. Avize OCPI.

Măsurăm în detaliu. Livrăm date de încredere.

LUCRĂRI TOPOGRAFICE.

REALITATEA DIN TEREN DIGITALIZATĂ PENTRU PROIECTARE.

Topografia transformă realitatea din teren în informație utilizabilă pentru proiectare, execuție și verificare. Realizăm măsurători de detaliu cu echipamente GNSS și stații totale de precizie, adaptând metoda de lucru la amplasament, geometria terenului și cerințele tehnice și de precizie ale proiectului.

Furnizăm planuri de situație, planuri topografice, profile longitudinale și transversale, ridicări pentru proiectare și documentații tehnice pentru care obținem recepția OCPI. Datele sunt livrate în sistemele de coordonate naționale sau în alte sisteme de coordonate solicitate. Datele digitale rezultate în urma ridicării topografice sunt predate în formatele cerute de către beneficiar pentru a fi integrate în fluxurile tehnice ale proiectului.

Pentru proiectele coordonate de la început până la final de specialiștii TERRA din punct de vedere topo-geodezic, realizăm toate celelalte lucrări topografice necesare proiectului din punct de vedere tehnic și juridic, inclusiv documentații cadastrale sau operațiuni de delimitare.

„Utilitatea unei hărți depinde de similaritatea și fidelitatea reprezentării ei în acord cu lumea reală.”
Alfred Korzybski, Science and Sanity.

RIDICĂRI TOPOGRAFICE.

PLANURI DE SITUAȚIE. PROFILE. MODELE 3D.

O ridicare topografică bună trebuie să ofere mai mult decât o colecție de puncte. Cu echipamentele moderne din ziua de azi oricine poate determina puncte (coordonate) și poate realiza un plan. Însă nu oricine înțelege diferența dintre precizie și acuratețe, cumularea erorilor, apariția acestora și când trebuie realizate verificări suplimentare. Aici face diferența un specialist geodez, care înțelege cu adevărat influența erorilor, propagarea și cumularea lor, și cum să obțină date cât mai acurate. Specialistul trebuie să înțeleagă influența diferitelor versiuni ale modelului național de cvasigeoid publicate de CNCși astfel să determine cu acuratețe cotele fiecărui punct în sistemele de coordonate actuale. Și exact asta fac specialiștii de la TERRA: implementează corect sistemele de coordonate și ultimul cvasigeoid aprobat, identifică și corectează eventualele erori sistematice, realizează verificări și determină puncte de control, pentru a furniza date topografice pe care proiectanții să se poată baza.

Măsurăm elementele naturale și construite relevante pentru proiect și le transformăm într-un suport tehnic coerent, ușor de utilizat de proiectanți și executanți. Detalierea ridicată a terenului și a elementelor construite rezultă nu doar în puncte determinate precis, ci într-un într-un model 3D acurat al terenului și într-un plan ce descrie într-un mod precis realitatea din teren.

În funcție de cerințe, livrăm planuri de situație, planuri topografice, modele digitale ale terenului, curbe de nivel și profile longitudinale sau transversale. Pentru lucrări complexe, măsurătorile pot fi completate cu date LiDAR, fotogrammetrice sau hidrografice.

TRASĂRI ȘI RECEPȚII TEHNICE.

LIMITE IMOBILE. AVIZE OCPI. EXPERTIZE.

Trasarea transferă proiectul din plan în teren. Materializăm axe, limite de proprietate, puncte caracteristice și elemente proiectate, utilizând serviciul ROMPOS sau rețeaua de bază a proiectului, respectând toleranțele stabilite pentru fiecare proiect.

Realizăm documentațiile topografice pentru ridicările realizate și obținem recepția tehnică OCPI a documentațiilor și planurilor topografice. Realizăm verificări de amplasament și delimitări în raport cu datele din sistemul eTERRA și elaborăm rapoarte tehnice de specialitate cu privire la situația cadastrală și juridică a imobilelor.

Realizăm suportul tehnic pentru integrarea construcțiilor sau lucrărilor executate în documentațiile proiectului. Pentru proiectele ce sunt lucrate integral de către echipa TERRA executăm și operațiunile cadastrale asociate proiectului, astfel încât beneficiarul să beneficieze de servicii complete.

Dacă situația o impune, prin specialiștii TERRA, putem furniza reprezentare prin expert juridic de specialitate sau putem realiza expertize extra-judiciare în cazul proiectelor manageriate complet de către echipa noastră.